Training of Trainers Nr. 4
Despre ToT – Nr. 4
Al patrulea ToT (training of trainers) din ciclul de șase cursuri a avut loc săptămâna aceasta la București în perioada 09-13 Octombrie, unde participă aproximativ 35 de cursanți. Modulul ”Designing and Delivering health care” este livrat de către Prof. Emerit. Jaume Ribera de la IESE Business School.
Proiectul „Training of the Trainers (Formarea formatorilor)” este parte a Planul Național de Redresare și Reziliență al României (#PNRR), Reforma 3. Capacitate sporită de management al sănătății și resurse umane în sănătate. Acest program gândit de Ministerul Sănătăţii –
România, alături de Biroul de țară al World Health Organization Office for Romania / Organizației Mondiale a Sănătății în România își propune să formeze reprezentanți ai instituțiilor de învățământ medical și formatorii din domeniul sanitar din România, astfel încât cunoștințele să poată fi transferate către peste 3.000 de manageri din domeniul sănătății.