INMSS

Cursuri pentru asistenți

Cursuri pentru asistenți susținute de INMSS

Institutul Național de Management al Serviciilor de Sănătate (INMSS) organizează programe de perfecţionare postuniversitară atât în domeniul sănătăţii publice şi managementeului cât şi în alte domenii ale sistemului de sănătate, adresate tuturor categoriilor de personal din acest sistem.

În decursul timpului, INMSS a organizat cursuri de masterat, atestate, cursuri de educaţie medicală continuă, stagii practice.

Principalele domenii tematice acoperite de cursuri sunt:

  • Management spitalicesc;
  • Managementul Serviciilor de Sănătate si Sociale (leadership, management strategic, luarea deciziilor, putere si autoritatea – delegarea autorităţii, managementul schimbării, managementul timpului, comportament organizaţional, managementul calităţii, mecanisme si tehnici pentru asigurarea si îmbunătăţirea calităţii);
  • Managementul Resurselor Umane (planificarea resurselor umane, recrutarea, selectarea si dezvoltarea personalului, comunicare, motivare, munca in echipa, administrarea conflictelor, negociere, dezvoltarea carierei etc.);
  • Economie Sanitara si Management Financiar (concepte de baza ale microeconomiei, piaţa îngrijirilor de sănătate, macro-economia, fluxuri financiare pentru asistenta sociala si medicala, plata mecanismelor furnizorilor, evaluarea economica a serviciilor sociale si medicale, management financiar si management);
  • Legislaţie si Etica (Legislaţie in domeniul social si al sanatatii, norme si valori etice, decizii etice la începutul si sfârşitul vieţii, relaţia pacient-medic, cercetare pe subiecţi umani si transplantul de organe);
  • Epidemiologie (Elemente de baza in Epidemiologie, Bao-statistica, demografie, epidemiologie avansata etc.);
  • Promovarea Sănătăţii si Educaţia pentru Sănătate;
  • Servicii de Sănătate Publica (evaluarea nevoilor sociale si medicale, sisteme de servicii de asistenta medicala si sociala, reforma sistemelor de sănătate);
  • Cercetarea si Evaluarea Serviciilor de Sănătate si Sociale (metodologia de cercetare in domeniul medical si social – cantitativ si calitativ, determinism si servicii medicale si sociale, planificarea proiectelor de cercetare);
  • Managementul Programelor de Sănătate Publica (planificare, monitorizare si evaluare);
  • Politici Sociale si Politici de Sănătate (modele de politici sociale, starea de bine, analiza sistemelor si a politicilor de sănătate, asigurările sociale de sănătate, principalii actori implicaţi in politicile sociale si de sănătate).

 

Totodata, INMSS oferă și o serie de programe de studii si specializare dupa cum urmează:

  • Programe de studii complementare în vederea obţinerii de atestate pentru medici, medici dentişti şi farmacişti
  • Programe de specializare în vederea reconversiei profesionale, precum şi în vederea dezvoltării abilităţilor profesionale pentru asistenţii medicali generalişti, moaşe şi asistenţii medicali
  • Organizarea examenelor de specializare pentru asistenţii medicali generalişti, moaşe şi asistenţii medicali
  • Programe de formare de formatori adresate tuturor categoriilor de personal din sistemul sanitar
  • Programe educație medicală continuă la distanță EMCD pentru profesioniștii din sănătate
  • Programe de educaţie medicală continuă tip curs adresate medicilor, medicilor dentişti, farmaciştilor, altor categorii de personal cu studii superioare din sistemul de sănătate, asistenţilor medicali, moaşelor şi altor categorii asimilate acestora
  • Stagii practice pentru toate categoriile de personal din sistemul de sănătate

Programe acreditate

Proin sed dui eu libero vulputate condimentum et eu urna curabitur lobortis ex auctor.

Training of trainers

Vestibulum ante ipsum primis in faucibus orci luctus et ultrices posuere cubilia donec velit neque.

Medicina alternativa

Donec velit neque, auctor sit amet aliquam vel, ullamcorper sit amet ligula pellentesque.