Anunț înscriere program nou TANATOPRACTORI 2026 – seria 7
ANUNȚ ÎNSCRIERE PROGRAM NOU TANATOPRACTORI 2026 – seria 7
Institutul Național de Management al Serviciilor de Sănătate (INMSS) va începe înscrierile pentru programul de pregătire în vederea obținerii certificării pentru tanatopractori începând cu data de 7 septembrie 2026, conform Ordinului Ministrului sănătății nr. 958 din 31 martie 2022.
La acest program se pot înscrie cetățeni români absolvenți de liceu, cu sau fără bacalaureat și cetățeni străini care fac dovada absolvirii studiilor liceale prin diplomă recunoscută sau echivalată conform legislației din România. Înscrierile se vor face pe platforma PERFMED www.perfmed.ro
Programul de pregătire pentru obținerea certificării de tanatopractor va începe în toamna anului 2026 și este compus din:
- un modul de pregătire teoretică de aproximativ 1 lună și jumătate derulat pe platforma PERFMED, finalizat cu un examen de sfârșit de curs cu taxa de 2.100 lei
- o probă de examen teoretic cu taxa de 510 lei
- un modul de pregătire practică de 80 de ore organizat în unul de centrele de pregătire practică taxa fiind anunțată la momentul înscrierii
- o probă de examen practic cu verificarea îndeplinirii baremului de pregătire practică derulată în fața unei comisii din unul din centrele de practică cu taxa fiind anunțată la momentul înscrierii.
Pentru înscrierea la programul de pregătire teoretică tanatopractor sunt necesari următorii pași:
Realizarea unui cont de cursant pe platforma PERFMED în care se atașează:
- Dovada achitării în contul INMSS a taxei de 2.100 lei- taxă modul pregătire teoretică tanatopractori
- Diploma de bacalaureat sau dupa caz actul doveditor de absolvire a liceului
- Copia cărții de identitate
- Formularul GDPR
Contul Institutul Național de Management al Serviciilor de Sănătate:
CONT IBAN: CONT IBAN RO07TREZ70220G335000XXXX, Trezoreria Sect 2, CIF 26328134 (obligatoriu de menționat la efectuarea plății). Adresă INMSS: Str. Vaselor nr. 31 sector 2 București
Numărul maxim de locuri pentru această serie de pregătire tanatopractori este de 100, iar înscrierea se va face în limita locurilor. În cazul retragerii de la program după începerea acestuia, taxa nu se returnează. Dacă retragerea din program se face cu cel târziu o zi înainte de începerea programului, taxa se returnează integral. Participanții înscriși în această serie vor începe pregătirea teoretică în toamna anului 2026.
Notă: Completarea pregătirii de tanatopractor cu pregătirea de autopsier se poate realiza numai după absolvirea integrală a programului de pregătire pentru tanatopractor (pregătire teoretică și practică), parcurgerea diferențelor de pregătire teoretică și practică prevăzute în curriculumul național de pregătire pentru autopsier și promovarea examenelor teoretic și practic, în vederea obținerii certificatului de autopsier. Nu este posibilă schimbarea opțiunii pregătirii de la tanatopractor la autopsier după absolvirea modulului de pregătire teoretică și a promovării examenului teoretic pentru tanatopractori.
Informații suplimentare
Pentru informații suplimentare privind înscrierea, organizarea pregătirii practice sau documentele necesare, vă rugăm să contactați responsabilul programului din partea INMSS: Dr. Adrian Dumitrescu, email: dumitrescu.md@gmail.com , Telefon: 021/2550360






