Anunț pregătire teoretică AUTOPSIERI SERIA 7

Last Updated: noiembrie 3, 2026Categories: Cursuri perfecționare medicală

 ANUNȚ IMPORTANT!

AUTOPSIERI – PREGĂTIRE TEORETICĂ SERIA 7

Vineri 20 noiembrie 2026 la ora 12.00 începe programul de pregătire teoretică  pentru autopsieri seria 7 !

Pregătirea teoretică presupune parcurgerea și absolvirea a 4 module de pregătire, care conțin mai multe unități tematice conform curriculum-ului de pregătire aprobat prin Ordinul MS nr. 958 /2022.

Pentru buna desfășurare a programului pe platforma PERFMED, având în vedere faptul că toate unitățile tematice din cadrul  modulelor sunt prevăzute cu întrebări cu caracter formativ, ritmul de încărcare a modulelor pe platformă va fi de aproximativ 1 modul /pe lună, astfel încât programul va putea fi finalizat la data de 15 martie 2027.

Participanții pot parcurge aceste cursuri în ritm propriu, și pot accesa întrebările din cadrul unităților tematice de mai multe ori, în vederea fixării corecte a noțiunilor transmise.

La sfârșitul fiecărui modul participanții vor avea de parcurs un test de 20 de întrebări din modulul respectiv cu nota limită 7. Obținerea unei note de minim 7 reprezintă condiția pentru a trece la următorul modul. Participanții vor putea repeta testul până când vor atinge acest prag.

După absolvirea celor 4 module participanții se vor putea înscrie pentru examenul teoretic.

Testul final  va consta în 30 de întrebări, din toată materia, și  va putea fi accesat de maxim 2 ori în cazul în care la prima încercare nota obținută este sub 7.