Grup țintă
Absolvenți de liceu cu sau fără bacalaureat.
Responsabil Național: Prof. Univ. Dr. George Cristian CURCĂ
Responsabil specializare din partea INMSS: Dr. Adrian Dumitrescu, telefon 021/2550360 email: dumitrescu.md@gmail.com
Pregătire teoretică: PLATFORMA PERFMED A INMSS
Pregătirea practică se realizează în centrele de pregătire practică acreditate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 958 din 31 martie 2022 pentru aprobarea curriculumului de pregătire pentru autopsieri, a curriculumului de pregătire pentru tanatopractori, precum şi a metodologiei de organizare a programelor de pregătire şi a probelor de examen în vederea obţinerii certificării de autopsier, respectiv de tanatopractor.
În urma promovării probei practice tanatopractori se acordă certificarea de TANATOPRACTOR
CURRICULUMUL DE PREGĂTIRE PENTRU TANATOPRACTORI CUPRINDE:
1) componenta de pregătire teoretică cuprinde 2 module de pregătire teoretică, care cuprind noţiuni de anatomie, toxicologie, microbiologie, histologie, noţiuni privind identificarea unei persoane, noţiuni de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile şi securitate sanitară şi de protecţie în muncă/ocupaţională, legislaţie specifică şi etică funerară, tehnici, metode şi îngrijiri conservatoare şi de tanatopraxie;
2) componenta de pregătire practică; cuprinde 80 de ore de pregătire, timp de 1 lună, cuprinde 4 ore pe zi timp de 5 zile pe săptămână, 20 de zile lucrătoare pe lună. În cadrul componentei de pregătire practică, pentru obţinerea certificării de tantopractor, dobândirea deprinderilor necesare pentru a efectua îmbălsămarea unei persoane prin abordul sistemului vascular (persoane neautopsiate), precum şi tehnici ce permit reconstrucţia şi estetica mortuară pentru reconstituirea fizionomiei şi a înfăţişării persoanei decedate, în măsură de a fi prezentată aparţinătorilor şi familiei acesteia, de identificare şi de predare a cadavrului către aparţinători.
3) îndeplinirea baremului de practică care cuprinde:
a) activităţi practice corespunzătoare pregătirii tanatopraxiei (20 de cazuri):
- manipularea persoanei decedate;
- igienizarea persoanei decedate în vederea tanatopraxiei;
- identificarea persoanei decedate folosind datele cunoscute şi fixarea brăţărilor de identificare;
b) activităţi practice de tanatopraxie (20 de cazuri):
- îmbălsămarea cadavrului neautopsiat prin abordul sistemului vascular (20 de cazuri);
- reconstituirea fizionomiei şi restaurarea înfăţişării persoanei decedate, în măsură de a fi prezentată aparţinătorilor şi familiei acesteia, astfel:
– tratament de tanatopraxie şi restaurarea corpului şi înfăţişării persoanei decedate, pentru minimum 1 cadavru în putrefacţie, înscris în caietul de monitorizare a pregătirii cursantului, datat şi semnat de către cadrul formator;
– tratament de tanatopraxie prin îngrijiri de estetică mortuară adresate persoanei decedate privind restaurarea şi reconstituirea, după caz, a înfăţişării/fizionomiei persoanei modificate de boală (cancer/icter etc.), pentru minimum 1 caz de restaurare per cursant, înscris în caietul de monitorizare a pregătirii cursantului, datat şi semnat de către cadrul formator;
- mulaje pe modele faciale artificiale pentru deprinderea folosirii mijloacelor necesare reconstrucţiei faciale şi esteticii mortuare prin care se reconstituie şi se restaurează fizionomia decedatului (minimum 2 mulaje per cursant ca probă ce se înscrie în caietul de monitorizare a pregătirii cursantului, datat şi semnat de către cadrul formator);
c) activităţi practice privind predarea persoanei decedate către aparţinători (20 de cazuri):
- igienizarea persoanei decedate în vederea predării către aparţinători;
- îmbrăcarea persoanei decedate;
- identificarea persoanei decedate în prezenţa aparţinătorilor;
- predarea persoanei decedate aparţinătorilor.cursanţii efectuează activităţi în scopul de a deprinde manipularea persoanelor decedate, igienizarea corectă a corpurilor înainte şi după autopsie, identificarea persoanelor decedate şi păstrarea evidenţei persoanelor neidentificate, participarea sub supravegherea unui autopsier certificat şi a unui medic legist la efectuarea de autopsii, conform unui barem care include atât tehnici propriu-zise de autopsie, cât şi tehnici speciale de autopsie, aplicarea tehnicilor obligatorii de îmbălsămare după autopsie, coaserea cadavrului, îmbrăcarea unei persoane decedate şi asistarea la predarea decedatului către familie după identificare;
Abilitățile profesionale obținute în urma promovării programului de formare Autopsieri și a examenelor teoretic și practic pentru tanatopractori organizate în baza ordinului MS nr. 958/2022
- Manipularea persoanelor decedate manifestând respect pentru ființa umană;
- Igienizarea persoanelor decedate înainte de tanatopraxie;
- Identificarea unei persoane decedate folosind datele cunoscute, brățările de identificare, identificarea în prezența aparținătorilor și predarea persoanei decedate către familia sa;
- Tehnici de tanatopraxie și îmbălsămare a cadavrului neautopsiat prin abordul sistemului vascular în cazuri uzuale precum și în cazuri speciale (putrefacție, traumatisme etc.);
- Tehnici de tanatopraxie și de restaurare a corpului, reconstituire a fizionomiei și recuperare a înfățișării persoanei decedate pentru a fi prezentată demn aparținătorilor;
- Igienizarea decedatului după tanatopraxie;
- Îmbrăcarea unei persoane decedate în vederea predării decedatului către aparținători
- Elemente de etică funerară.
PRECIZĂRI ORGANIZATORICE
- Componenta teoretică a programului de tanatopractori se realizează exclusiv pe platforma PERFMED (perfmed.ro) a INMSS
- După absolvirea programului de pregătire teoretică are loc examenul teoretic pe platforma PERFMED
- Pregătirea practică tanatopractori în centrele de pregătire practică acreditate se organizează numai după promovarea examenului teoretic
- După absolvirea programului de pregătire practică tanatopractori și dovada îndeplinirii baremului de pregătire practică are loc examenul practic în centrele de pregătire tanatopractori
- Promovarea examenului practic tanatopractori conferă certificatul de absolvire a programului de formare teoretică și practică pentru obținerea certificării de TANATOPRACTOR
Pregătirea teoretică se va finaliza cu o probă teoretică de examen care se organizează pe platforma PERFMED.
Pregătirea practică se va finaliza cu o probă practică de examen care se organizează în centrele de pregătire practică tanatopractori
În urma promovării probei practice tanatopractori se acordă certificarea de TANATOPRACTOR
CONDIȚII DE ÎNSCRIERE
a) copie a diplomei de bacalaureat sau, după caz, dovadă de absolvire a liceului;
b) copie a cărţii de identitate şi, după caz, a documentului care atestă schimbarea numelui;
c) copie a dovezii de plată a taxei de instruire pentru pregătirea teoretică.
Ulterior absolvirii componentei teoretice se atașează copiile celorlalte dovezi de plată respectiv pentru:
• înscriere examen teoretic
• înscriere pregătire practică
• înscriere examen practic
ÎNSCRIEREA SE REALIZEAZĂ PE PLATFORMA PERMED Creează cont Perfmed.ro