Această analiză face parte dintr-o serie de studii naționale menite să obțină dovezi noi privind protecția financiară în Europa. Protecția financiară este esențială pentru acoperirea universală cu servicii de sănătate și este un aspect esențial al performanței sistemelor sanitare. În România există o incidență mai mare a cheltuielilor pentru sănătate catastrofale decât în alte țări din Uniunea Europeană, și este mult mai mare decât ar fi fost de așteptat, ținând cont de faptul că România nu se bazează foarte mult pe plăți directe pentru a finanța sistemul de sănătate. Acestea sunt concentrate îndeosebi în rândul gospodăriilor mai sărace și al persoanelor în vârstă, demonstrând astfel lacunele la nivelul celor trei dimensiuni ale acoperirii medicale (drepturile populației, acoperirea cu servicii și contribuțiile suportate de beneficiari), punctele slabe ale politicii de cumpărare de servicii și nivelurile scăzute ale cheltuielilor publice pentru sănătate. Dificultățile financiare sunt determinate în principal de plățile directe pentru medicamentele din ambulatoriu și au crescut pe parcursul timpului, mai ales în rândul gospodăriilor mai sărace. Pentru a putea reduce nevoile nesatisfăcute și dificultățile financiare, Guvernul ar trebui să se axeze pe a face mai accesibile ca preț medicamentele din ambulatoriu (inclusiv cele eliberate fără prescripție medicală) și serviciile stomatologice. Aceasta se poate realiza prin identificarea de soluții pentru: asigurarea întregii populații în sistemul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS); introducerea unor excepții de la coplată pentru gospodăriile cu venituri mici și pentru persoanele cu afecțiuni cronice; introducerea unui plafon anual pentru toate coplățile, corelat cu venitul gospodăriei; îmbunătățirea politicii CNAS de cumpărare a serviciilor de sănătate; limitarea contribuțiilor personale și a plăților pentru servicii suplimentare; și luarea de măsuri în privința plăților informale și a calității serviciilor. Aceste eforturi vor necesita creșteri substanțiale și constante ale cheltuielilor publice pentru sănătate. Toate fondurile suplimentare noi ar trebui alocate cu atenție, astfel încât să îndeplinească obiectivele de echitate și eficiență.